Upgrade SSD si data doubler pentru Macbook Pro

Am un Macbook Pro 6.1 care am hotarat sa-l upgradez cu un SSD de la OWC si un data doubler care imi permite sa pastrez si hard discul vechi in locul DVD-ului Super Drive.

Am comandat un OWC Mercury Electra 6G SSD cu 240 Gb, un Data Doubler, o carcasa externa pentru SuperDrive si un set de surubelnite totul al pretul de 466,99 dolari.

Discul SSD cumparat este SATA 3 iar MacBook Pro-ul meu nu suporta din pacate decat SATA 2 prin urmare testele de viteza nu reflecta adevarata viteza de care este capabil acest disc. Conform specificatiilor producatorului acest disc are o rata maxima de citire de 556MB/s si una de scriere de 523MB/s. Discul vine cu o garantie de 3 ani.

Carcasa discului este din metal vopsit in albastru si pare foarte solida. Pentru USA exista si o politica de returnare de 21 de zile in care daca nu iti place produsul il poti returna si primesti bani inapoi integral.

Instalarea a fost relativ usoara urmarind tutorialele disponibile pe site-ul celor de la OWC. Trebuie insa mentionat ca este o operatiune destul de riscanta si este bine sa fie facuta de cineva care se pricepe cat de cat la demontarea unui laptop. Exista multi pasi unde poti distruge elemente conectate la placa de baza. Instalarea SSD-ului in locul harddiscului obisnuit nu este dificila insa instalarea modulului Data Doubler si inlocuirea SuperDrive-ului este putin mai complicata si necesita desfacerea unor componente si a unor suruburi destul de mici pozitionate destul de complicat.
Este oricum nevoie de 2 seturi de surubelnite speciale Torx.

O data instalat informatia de pe vechiul HDD se poate transfera utilizand aplicatia Carbon Copy Cloner care permite clonarea unui HDD pe o alta unitate de disc in acest caz discul SSD.
Viteza de boot in cazul meu nu este chiar asa de impresionanta cu un timp de pornire de 14 secunde insa viteza cu care pornesc aplicatiile este impresionanta.

Pentru a mentine viteza de scriere mare pentru SSD trebuie activata si functia de TRIM. Aceasta functie nu este activa decat pentru modelele de portabile Apple care vin cu SSD din fabrica. Se poate insa utiliza aplicatia Trim Enabler care permite activarea acestei functii pentru orice tip de SSD instalat. Mai multe informatii despre functia TRIM si beneficii puteti gasi aici.

Acestea sunt cateva teste facute cu o aplicatie de verificare a vitezei de transfer, pentru SSD cat si pentru discul cu care a venit computerul. Trebuie mentionat ca harddiscul este la 7200 de rotatii in timp ce SSD-ul functioneaza doar ca SATA 2 si nu SATA 3 in modelul meu de laptop. Modelele mai noi de MacBook Pro au SATA3 si astfel se poate atinge viteza maxima de scriere si citire a acestui SSD.

Viteza de citire/scriere SSD:

 

Viteza de citire/scriere HDD:

 Concluzie

Din punct de vedere al vitezei, rularea sistemului de operare si a aplicatiilor pe un SSD este solutia perfecta pentru cine isi doreste un computer mult mai rapid. Daca 240 Gb este destul spatiu pentru tine si nu ai nevoie de spatiu suplimentar sau nu te deranjeaza sa folosesti vechiul HDD intr-o cutie externa conectat la USB autunci Data Doubler-ul nu este necesar, daca esti insa ca mine si 240 de Gb sunt mult, mult prea putin pentru orice si esti dispus sa ai Superdrive-ul (DVD) extern atunci solutia propusa mai sus este pentru tine.

Cinstit eu nu prea mai scriu DVD-uri decat foarte rar si mutarea DVD Writer-ului intr-o cutie externa nu ma deranjeaza deloc.

Exista un dezavantaj al configuratiei de mai sus cu toate ca asa computerul este foarte rapid cele cu un SSD si un HDD instalate in computer in acelasi timp inseamna ca si bateria va dura mult mai putin deoarece consumul este aproape dublu. Practic pentru modelul meu bateria tine aproximativ 2,5 -3 ore fata de 3-4 ore cat tinea inainte. Eu sunt multumit de viteza si prefer sa renunt la ceva timp pe baterie pentru asta, oricum este un aspect important de care trebuie tinut cont. Daca doar se inlocuieste HDD cu un SSD atunci bateria va tine la fel de mult, chiar si putin mai mult, iar computerul va fi aproape silentios (pentru cei deranjati de zomotul HDD-ului).

Daca ai bani de cheltuit pe un SSD sau se justifica pentru munca ta atunci acest upgrade merita.

YouTube Preview Image

 

Post to Twitter

Despre Daniel Nanboe

Utilizator Mac din anul 1995, cu experienta in programe grafice, configurarea retelelor mixte Apple, Windows si Linux si utilizator de Mac OS X si Linux. In momentul actual este Directorul de creatie al firmei Hype si editor pentru Punctmac.ro.

3 Comments

  • 04/02/2012 | Permalink |

    Ar fi interesant sa faci un benchmark cu Xbench-ul si sa pui un link, sa comparam si noi cu ale noastre :) Eu am un SSD vechi de vreo 3 ani, am facut un Xbench acum si-am vazut ca viteza de scriere a scazut drastic. Oricum, nici la-nceput nu era prea sus, ma gandeam sa-mi iau un ssd mai rapid, postul tau mi-a facut pofta de-un upgrade :)

  • Daniel Nanboe
    05/02/2012 | Permalink |

    Incearca sa activezi functia TRIM si pe SSD-ul tau se poate de la asta sa-ti scada viteza de scriere. Fara TRIM actviat viteza scazuta la scriere dupa ce ai avut fisiere copiate pe ssd este un lucru normal. Am pus si un test cu xbench doar pentru ssd.

  • Calin Doina Mariana
    29/11/2014 | Permalink |

    Oferte de lucru urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: calindoinamary@yahoo.com

Spune-ti parerea

Adauga un comentariu mai jos sau adauga trackback de la site-ul tau. Poti sa te abonezi la aceste comentarii prin RSS

Adresa ta de mail nu este niciodata publica. Campuriile obligatorii sunt marcate cu *